Chiparosul reprezintă puterea interioară. Caracterul său presupune înțelepciune, putere și verticalitate. Se înalță mândru, ușor unduindu-se, mereu puternic și drept. Chiparosul e un simbol al eternității, îndreptat spre ceruri, răspunzător doar în fața marelui spirit. Tipologia umană asociată Chiparosului este la fel.
Puternic, deschis, direct și ferm în părerile sale, poate părea uneori dogmatic. Aerul său autoritar îmbracă adeseori un strat subtil de sensibilitate, ce izvorăște din înțelegerea durerii și a pierderii.
Nu există nicio scuză de a nu fi sincer cu Chiparosul. De fapt, el cere sinceritate de la cei din jur, precum și respect și ascultare. Înțelepciunea sa în supărări ale inimii, precum doliu, despărțiri, suferință, îi oferă capacitatea de a da cele mai bune sfaturi. La fel și abilitatea sa de a vedea ambele părți ale unei povești, chiar dacă nu e de acord cu una dintre ele. Oamenii apelează la un om cu personalitatea Chiparos în momente de deznădejde, pentru a găsi sfaturi și confort.
Oamenii îl percep pe Chiparos ca fiind puternic și capabil de a soluționa majoritatea problemelor. Dacă nu e prima alegerea pe post de confident a cuiva, este pentru că uneori poate fi perceput drept arogant și mândru. Această aparență se datorează spiritului său onest, legitim, ce caută adevărul și corectitudinea. Totuși, câteodată Chiparosul va folosi credibilitatea pe care o are, în scop personal, pentru a obține anumite avantaje pentru sine.
Puterea Chiparosului e asociată cu forța masculină. Un bărbat Chiparos va căuta să facă parte din grupuri puternice, cum sunt de exemplu masonii. E tipul directorului de școală cu care nu ai vrea să dai nas în nas când chiulești, dar care e suficient de empatic și înțelept ca să te întrebe de ce ai simțit nevoia să chiulești. Femeia Chiparos este stăpâna gospodăriei; considerată dominatoare, ea este totodată mereu dispusă să dea o mână de ajutor atunci când lumea cuiva stă să se prăbușească.
Chiparosul este grozav în rolul de bunic(ă), deoarece copiii știu mereu care sunt limitele și se simt confortabil în prezența lui/ei, iar Chiparosul iubește spiritul liber al copiilor. Pe măsură ce copiii cresc, Chiparosul va aștepta de la ei disciplină și respect și va oferi în schimb siguranță și sprijin, indiferent de situație.
Odată ce și-a găsit drumul, oriunde ar duce el, Chiparosul poate deveni inflexibil în atitudine și fixist în idei, ceea ce poate fi greu pentru personalitățile mai libere, mai volubile. Are un aer înțelept, dar e înțelegător cu mințile structurate altfel decât a lui. Chiparosul ajută la echilibrare acolo unde e un dezechilibru și la umplerea golurilor emoționale.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.